GHEORGHE APETROAE - REVEDEREA DIN ZORI
20 .CÂNTÂND DIN FLAUT
Azi locuri de obârşii tot mai vii
în nori de amintiri se arcuiesc
cu chip de flori, sporind iubiri
livezilor bătute –n tine cu absint…
şi-ţi muşcă din trecut, te convertesc
în pătimiri adânci ce-ţi hoinăresc
un rest de adevăr , un cer crescut
în Dmnezeu, viaţa să i-o simţi
când visul îţi ascunde moartea
cu sângerările nescrise în cuvânt...
Dar poţi să scapi de a al lui nimb
de jocul viu pe jarul nefiinţei?…
Şi-n goliciunea-i , poţi să vezi
al lumii chip în alte-nchipuiri
şi trupu-i de lumină-n cântec?!...
pe ale tale oase, măzgălind
o terna necunoaştere, boltind
cutremurul puterii, cu-al ei vid?!..
Da! Dansezi dorul pe jar mocnit…
te cheamă-n zbor un cer de graţii,
eternul glăsuind în flaut- fraţii,
plângând în tine dorul de părinţi,
c-ai fost al lor, că-i vezi, le-mparţi
reci crini, flori triste de- amintiri !..
Da!..le-nţelegi ecoul - dor aprins
dar poţi uita că –ai fost robitul
sortit în a-ţi iubi plecarea,
întru visări , purtând regeşti iubiri
de revederi, să-ţi ningă zarea
în glasul Bucovinei nici-odată stins?!…
