Literatura eseistica, Tipologia energiilor culturale,Gheorghe Apetroae Sibiu

 GHEORGHE  APETROAE  -  ZBOR   ÎN   ABIS

Din înfloriri  fecunde se-nroiesc balsamuri-

narcoze-n  cântec, ritmuri noi în  cer…

se mai ucid  în pântecul de  lemn, plăceri

ce pier, în trecere, lumini, în resturi siderale ,

în flăcări, crinii miresmând la talpa casei tale …

Mai zămisleşti pe ţărmuri  pajişti  de  narcise

cu-alintul  de-adevăr al  stelelor bacante,

în setea de licori, sorbind amarele cu-vinte

din rit, podoabe rugului de cuget în altare

la sărbători de cer, spre- amurg  în  alergare…

De asfinţitul tău, nici ele n-o să scape,

cât s-or vedea de sus , de tine-s prea departe

şi –oriunde  în asceza lor întors , căzut negării,

respiri din  aerul curat şi crud al primăverii,

pe trecerea din recii zori ţii fierbinţeala zării…

Tu stelei ce-o alergi cu biciul misogin, îi cânţi

să-şi  reasculte-n  somn, sonata disperării...

că n-au nici timp, nici  loc  de  a  se-nţelepţi

cu seva din sofisme şi lumănări roze-blue…

cât tu în zi  satir, săpând,  spre- a  le descoperi

cu-vintele din irişii sălcii ce-n lacrimi s-au uscat

să nu poţi  a-mpărţi  cu cele ce-au  plecat… 

deslănţui rugi  iconic şi de  iubiri  de dumnezeu ,

te vindecă  platonic, ale serii  stele -n hău

de schije colţuroase  stăpâne  pe  clavir ,

ca  şarpele de sticlă  ascuns în ceasul rău…

Himere-s stelele şi-n sinea lor deplângi

albastrul rug în care ard şi lesne tu le stingi...

în palmele  înfragezite de dezmierd pustiu,

simţi unghiile ce le cresc din bontul ruginiu  

ca sângele roz-blue  să-ţi  simtă ghimpii tăi

-Te cheamă ,dar, a le salva în carduşi  zarea

gonită de fetiţa care aduce -n lăcrimi ploaia…

Ademenit de vise şi re- mpăcat  cu-o  lume,

cânţi în duet cu moartea, cu verbe-n rugăciuni

ce altora nu  plac , că nu  ştii  să  le suni...

-nu cânţi acum, aşa cum le cântai  atunci…

Acum , doar din burhai învii zăpezile pe lunci

şi creşti pe cerc o cruce de înţelepciuni,

Dar,pe adevărul ne-nţeles , de gând, să-l răstigneşti

pe Eol , cu  iubita lui din  nou  să-mpărăţeşti

pe văi albastre, printre  rugi, în hârjoniri de vis

cu briza  primăverii,  tu, din nou , păcătuieşti,

o - ngenunchezi cu-n paradis de-mbrăţişări

iar clipele-n clepsidră  grea de–al stelelor  nisip

şi desfrânări, le- mparţi cu cine-ţi este scris…

literatura,zbor în abis, gheorghe apetroae sibiu

 GHEORGHE  APETROAE  -  ZBOR   ÎN   ABIS

Din înfloriri  fecunde se-nroiesc balsamuri-

narcoze-n  cântec, ritmuri noi în  cer…

se mai ucid  în pântecul de  lemn, plăceri

ce pier, în trecere, lumini, în resturi siderale ,

în flăcări, crinii miresmând la talpa casei tale …

Mai zămisleşti pe ţărmuri  pajişti  de  narcise

cu-alintul  de-adevăr al  stelelor bacante,

în setea de licori, sorbind amarele cu-vinte

din rit, podoabe rugului de cuget în altare

la sărbători de cer, spre- amurg  în  alergare…

De asfinţitul tău, nici ele n-o să scape,

cât s-or vedea de sus , de tine-s prea departe

şi –oriunde  în asceza lor întors , căzut negării,

respiri din  aerul curat şi crud al primăverii,

pe trecerea din recii zori ţii fierbinţeala zării…

Tu stelei ce-o alergi cu biciul misogin, îi cânţi

să-şi  reasculte-n  somn, sonata disperării...

că n-au nici timp, nici  loc  de  a  se-nţelepţi

cu seva din sofisme şi lumănări roze-blue…

cât tu în zi  satir, săpând,  spre- a  le descoperi

cu-vintele din irişii sălcii ce-n lacrimi s-au uscat

să nu poţi  a-mpărţi  cu cele ce-au  plecat… 

deslănţui rugi  iconic şi de  iubiri  de dumnezeu ,

te vindecă  platonic, ale serii  stele -n hău

de schije colţuroase  stăpâne  pe  clavir ,

ca  şarpele de sticlă  ascuns în ceasul rău…

Himere-s stelele şi-n sinea lor deplângi

albastrul rug în care ard şi lesne tu le stingi...

în palmele  înfragezite de dezmierd pustiu,

simţi unghiile ce le cresc din bontul ruginiu  

ca sângele roz-blue  să-ţi  simtă ghimpii tăi

-Te cheamă ,dar, a le salva în carduşi  zarea

gonită de fetiţa care aduce -n lăcrimi ploaia…

Ademenit de vise şi re- mpăcat  cu-o  lume,

cânţi în duet cu moartea, cu verbe-n rugăciuni

ce altora nu  plac , că nu  ştii  să  le suni...

-nu cânţi acum, aşa cum le cântai  atunci…

Acum , doar din burhai învii zăpezile pe lunci

şi creşti pe cerc o cruce de înţelepciuni,

Dar,pe adevărul ne-nţeles , de gând, să-l răstigneşti

pe Eol , cu  iubita lui din  nou  să-mpărăţeşti

pe văi albastre, printre  rugi, în hârjoniri de vis

cu briza  primăverii,  tu, din nou , păcătuieşti,

o - ngenunchezi cu-n paradis de-mbrăţişări

iar clipele-n clepsidră  grea de–al stelelor  nisip

şi desfrânări, le- mparţi cu cine-ţi este scris…

literatura, De atunci, Gheorghe Apetroae Sibiu

De atunci

Efebul, mai mult in transa, in pauzele alburne

ascultam cum susura arhetipal izvoarele anotimpurilor-

de povarnisul cautarilor rastignite, sangerand

prin fiecare raza - cantecele astrilor,

mai intaiin zambile, crini si trandafiri...

~~~

De atunci tot cobor pe lunci stele

si le pastoresc in portocaliul de sanziene,

cochetand cu certaretul Eol...

~~~

De atunci batjocoresc cugetul adanc al stancilor

prabusite-n paraul pe care l-am coborat deseori

in stihuri, cu ritmuri din ele cioplite,

si le stropesc cu amintirile ploilor de aprilie...

~~~

De atunci ascult simfoniile albe ale zefirului

cu melodica uverturii de ne-nceput

in bemolii gravi ai cerului, pe care i-am ingropat

alturi de trilurile ciocarliei, impreuna cu primaverile,

de grindina verii i-am dezgropat

de sub albastrii trandafiri ramasi infloriti

in copilaria simbolurilor, asteptarile celor adormiti...

~~~

De atunci ma iubesc cu obiceiurile si aberatiile;

ma bucur de timpul cel beat, de mine, fara habar...

~~~

~~~

Ever since

The ephebe, who's rather mesmerized, while the sapwood'break...

I amlistening to the streams of the seasons purling archetypely -

because of the steep of crucified quests, bleeding

through every beam - to the songs of the stars,

then in magnolias, lilies and roses...

~~~

Ever since, the stars have kept falling down in the holms

and I've been growing them in the Midsummer sunset,

flirting with the quarrelsome Eol...

~~~

Ever since I have been to the deep meditation of the rocks,

that had fallen down in the rivulet I had often come down to

in the verses, with rhythms carved from themselves,

and I asperse them with the memories of the April rains...

~~~

Ever since, I have been listening to the white symphonies of the zephyrrus

with the melodies of the non-beginning overture

in the sky's solemn flats, which I had buried

together with the trills of the lark, together with the springs,

but the white, black, green and red butterflies, billed by

the hail in summer, I had exhumed

from under the blue roses that are still in blossom

in the childhood of the symbol, the expectations

of those who had gone before us...

~~~

Ever since, I have been loving myself with my habits, with my aberrations

and I enjoy the frenzied time, myself, without a clue...

Literatura, Despre adevăr, g.a.sibiu

 GHEORGHE  APETROAE  -. IV.   SONATA  AŞTRILOR

43.     DESPRE  ADEVĂR

Adâncul bulboanelor îl priveştii în cer, umplut

cu resturi de găuri diamantine şi stele reci

înflăcărate doar  de absenţa zăpezii… ,

Sporeşti fluidic în izvoare, arşiţile verii

din impulsul materiei,  tot mai  extins ,

îţi alegi zeul, îl urci în tronul  permanenţei

încurgerea luminii  pe  un cer  turmalin…

Flăcărilor  le întrerupi tăcerea  când vorbeşti

despre ardere cu  misterele… le alergi,

aruncând în lucii  cântecul  undelor, lebăda

valsând în valuri  tăcerile  ce te amintesc…

bălăcindu-te cu  fecioare aprinse, în limpezimi,

făclii de amor, izvorând din sfârşitul copilăriei..

Calci în martie, pe urme în zăpezile  încinse

de existenţă, prin desişul de cireşi şi mălini,

trezind  izvoarele adormite în susurul lin,

să cânte  cu tine în clepsidră  petrecerea...

nepăcătuit, trecutul  trecut, Cu-vântul  a fi,

pe care  îl asculţi  acum curat şi absurd  …

În  adâncul tău cad  din zborul lung, clipele…

Zorilor, prăvălite de cer pe un urcuş vetust,

le asculţi vaietul . Erele par tot mai obosite

de şarpele pe trecere, călătorind  în  versuri

cu alintul  lor de cântec  ce  şi acum îl  asculţi

până seara târziu, în  meta-adevărul aletheic:

trilul filomelei ucise, înfrăgezită   în crâng...

Nu uiţi de stele, te  re-întorci şi le  trâmbiţezi

în curgere- urletul firii, ca dintr-un Everest

printre stânci, în cer, puhoi  de nesfârşite buluciri…

Impulsul materiei, îl tatuezi pe ultimul mister,

de El să-ţi  aminteşti, când nu le mai iubeşti…

Destrami ne-începutului, tăcerea şi-i  primeşti

cezaric, copilăria bătrâneţii , adevărul în  rest …