literatura, acord crepuscular, gheorghe apetroae sibiu

V.  ZBORURI   ÎN   ABIS

ACORD  CREPUSCULAR

De atunci, în cearta soarelui apus,

în siderale irizări, coboară seara

în făr de somnul lumilor  de  sus...

Stai în verandă-n colţul ei dedus

şi urmăreşti cum ciurdele de stele

cad în căderea bolţilor rebele,

pătrunse de vecii, de haos şi de chin,

de  gânduri şi ne-linişti  efemere...

În stelă gemi şi-n şopta valului marin,

vrăjit de o iubire a blândei Selene...

Ne-limita, din iulie, azi, o desprinzi

şi-o judeci, ei, robit, ca pe-o străină,

precum chiar Papa Crist pe Sforza,

licitând credinţa-n care-i ne-sfinţit…

ne-limita cu care treci pe căi lactee

de facere romantică, când eşti sedus

şi te iubeşti cu cerul, şi El un călător

ce îl adapi cu har, din singurul izvor,

de-al cărui magic susur amuţesc în seri

orchestrele cereşti de îngeri- serafimi,

crângu-ne-linişti şi pasările-n ispitiri...

Tu, păzitor al lor, pe luncă-n primăvară

culegi în alte seri mari nuferii ogivei

ne-limitei, străina în casa ta, vasală

în bine-cu-vântări de îngeri, cu povara

de-a guverna-n vecii oceanele de stele

ce umplu-n irişi plânşi - petale izabele

în scuturări din cer, din rodii, crise firi:

sunt stele ce îţi ard cu galeşe  priviri

şi iar te copleşesc lacrimile -n tremur...

vii razele pe faţa altor stele îşi preling

iar de lumina lor se-mbogăţesc şi mor

cum tu, în haosul desmin, alt trecător

în nopţile din  calde veri, să le admiri,

iubindu-le prin ploi în cadenţări astrale,

în ritmuri ditirambe de vise siderale-

cu-vinte în balsam de dor şi de regret,

atlet atunci de glorii, s-ajungi al lor  valet....

Te-ademenesc şi ţi se scurg în amintiri,

iar tu le păstoreşti cu dor şi le admiri,

şi raze le arunci pe curcubeul geanei...

în hău le porţi, le culci şi iar le-aprinzi,

iar când doar de un  braţ stelar le prinzi,

ele îşi uită lesne, celest, al lor trecutul ...

Le-ncânţi şi le înceţoşezi, le scoţi din fire

cu mari dorinţe-n vreri, ne-limite-n iubire....

V.  ZBORURI   ÎN   ABIS

ACORD  CREPUSCULAR

De atunci, în cearta soarelui apus,

în siderale irizări, coboară seara

în făr de somnul lumilor  de  sus...

Stai în verandă-n colţul ei dedus

şi urmăreşti cum ciurdele de stele

cad în căderea bolţilor rebele,

pătrunse de vecii, de haos şi de chin,

de  gânduri şi ne-linişti  efemere...

În stelă gemi şi-n şopta valului marin,

vrăjit de o iubire a blândei Selene...

Ne-limita, din iulie, azi, o desprinzi

şi-o judeci, ei, robit, ca pe-o străină,

precum chiar Papa Crist pe Sforza,

licitând credinţa-n care-i ne-sfinţit…

ne-limita cu care treci pe căi lactee

de facere romantică, când eşti sedus

şi te iubeşti cu cerul, şi El un călător

ce îl adapi cu har, din singurul izvor,

de-al cărui magic susur amuţesc în seri

orchestrele cereşti de îngeri- serafimi,

crângu-ne-linişti şi pasările-n ispitiri...

Tu, păzitor al lor, pe luncă-n primăvară

culegi în alte seri mari nuferii ogivei

ne-limitei, străina în casa ta, vasală

în bine-cu-vântări de îngeri, cu povara

de-a guverna-n vecii oceanele de stele

ce umplu-n irişi plânşi - petale izabele

în scuturări din cer, din rodii, crise firi:

sunt stele ce îţi ard cu galeşe  priviri

şi iar te copleşesc lacrimile -n tremur...

vii razele pe faţa altor stele îşi preling

iar de lumina lor se-mbogăţesc şi mor

cum tu, în haosul desmin, alt trecător

în nopţile din  calde veri, să le admiri,

iubindu-le prin ploi în cadenţări astrale,

în ritmuri ditirambe de vise siderale-

cu-vinte în balsam de dor şi de regret,

atlet atunci de glorii, s-ajungi al lor  valet....

Te-ademenesc şi ţi se scurg în amintiri,

iar tu le păstoreşti cu dor şi le admiri,

şi raze le arunci pe curcubeul geanei...

în hău le porţi, le culci şi iar le-aprinzi,

iar când doar de un  braţ stelar le prinzi,

ele îşi uită lesne, celest, al lor trecutul ...

Le-ncânţi şi le înceţoşezi, le scoţi din fire

cu mari dorinţe-n vreri, ne-limite-n iubire....